Cross-country-ul a revenit în forță la Buscat, în Munții Apuseni! Sâmbătă, 23 septembrie 2023, a avut loc cea de-a 3-a ediției MTB Odyssey Apuseni Race susținută de RebelDot și organizată de cele două asociații partenere: CSAU și TMF în colaborare cu Federația Română de Ciclism.. Un număr de 178 cicliști montani au luat startul celor trei probe XCP (cross country point-to-point) de 47.1 km, 27 km și e-bike – 32 km, în timp ce race village-ul de la Buscat a fost animat de susținătorii sportivilor și de turiștii din zonă.
Verva pregătirilor
După o vară în care echipa de ciclism MTB Odyssey, coordonată de Laurențiu Vezentan, a încercat mai multe variante de trasee adecvate probelor cross-country, ne-am bucurat să vedem sosind cicliști din toată țara și din străinătate! Emoțiile au început de vineri seara, când, alături de voluntarii ediției, am început predarea kit-urilor de concurs, am pregătit coletele pentru punctele de alimentare-hidratare și ne-am revăzut cu echipa de marcare.
Sâmbătă dis de dimineață, ediția MTB Odyssey Apuseni Race 2023 se pune în mișcare: se montează corturile din tabăra de bază, poarta de start și sistemul de cronometrare, voluntarii pornesc în teren spre punctele de alimentare-hidratare și control, se instalează service-ul tehnic Decathlon, se verifică listele de participare iar la 7:30 se deschide punctul de predare kit-uri pentru concurenții ce sosesc chiar în ziua concursului! Cu un cer ultra-senin, și o temperatură surprinzător de ridicată pentru această perioadă a anului, lucrurile se derulează rapid.
Start-urile zilei
Conform programului afișat, prima ședință tehnică a avut loc la 8:30 cu cicliștii probei de 47.1 km și D+ 1757 m. La ora 9:00 fix, primii 48 de cicliști, printre care 5 cicliste, au luat start-ul probei XCP-MTB 47.1 km!
În curând, după o scurtă ședință tehnică, la ora 9:30 s-a dat start-ul probei XCP-MTB 27 km cu D+ 930. Un total de 120 cicliști au pornit în cursa pe distanța scurtă, din care 19 au fost cicliste!
La ora 10:00 s-a dat startul probei e-bike 32 km cu D+ 1200 m, o probă mai puțin cunoscută, la care s-au prezentat 10 cicliști cu diverse modele de biciclete asistate de motor electric.
Felicitări tuturor celor care au răspuns invitației noastre de a promova ciclismul montan în România! Aplauze cluburilor sportive și echipelor de amatori prezente în concurs: ACS Velocitas, Living Bike Faresin Team, CSU Scott, ACS Transilvania MTB, Milvus Group, ACS PROCYCLING, C.S. Pro Racers Satu Mare, ACS Elekes Andras, RoadrunnerTeam Cluj, VeloPrieteni Târgu Mureș, CsaBike Team, ACS 3 Sport, PedaleZ, Acs Next Sports, XTerra, Salvamont Salvaspeo Cluj, Vointa-Bikesport, Mures Cycling, Turdeni.ro, Super Bike Team, Carcover Racing Team, Clubul Alpin Român Filiala Cluj, Târnăveni Cycling, Garmin, ACS Bike Squad, Codespring, Skeletons, CSM Craiova, Cugirace, Connatix, MTB Racing Eagle, RaceHub, Technova, BULLS PROject, Super Bike Team Bistrita, Doua Nutrii, Synopsis, etc si desigur RebelDot!
Victoriile ediției
Bineînțeles, deși ne-am bucurat cu toții de pedalat, cea de-a 3-a ediție MTB Odyssey Apuseni Race a avut vărfurile ei!
- Jόzsef Attila Málnasi a făcut senzație pe traseul de 47.1 km cu D+ 1757 m – cu un timp de 2h 31 min 55sec 33 sutimi. Un fan adevărat al distanței de 50 km, Attila este un exemplu pentru comunitatea MTB din țară.
- Simona Pop a stârnit aplauzele tuturor tot la sosirea de pe traseul de 47.1 km cu D+ 1757 m, câștigând atât cursa feminină la general cât și la categoria Feminin 50+ cu un timp de 4h. Una din susținătoarele competiției noastre din Apuseni, Simona este un adevărat exemplu de urmat!
- Lászlό Apa a fost primul care a trecut linia de finish, revenind în forță de pe traseul scurt de 27 km cu D+ 930 m cu un timp superb de 1h 38 min 42 sec 76 sutimi!
- Giulia Andreea Pârvu a fost surpriza cursei scurte de 27 km cu D+ 930 m, câștigând-o cu un timp frumos de 2 h 08 min 49 sec 06 sutimi atât la general cât și la categoria Cadete 15 – 16 ani!
Victoriile zilei au aparținut și celor care au reușit să urce pe podium, atât în clasamentul open cât și la categorie! Rezultatele pot fi vizualizate aici: https://mtbodyssey.ro/clasament/
O considerație deosebită dorim să o aducem în mod public, cicliștilor prezenți în competiție la categoria 50+ deoarece aceste doamne și acești domni sunt adevărați ambasadori ai ciclismului montan și al vieții active:
- Simona Pop, Carmen Sabau, Camelia Iusan, Simona Muntean
- Mihai Rînceanu, Catalin Talpos, Ioan Török, Ioan Pop, Vasile Teodor Avram, Gelu Zaharia, Marin Mărie, Iulian Muntean, Dragos Camara, Cosmin Biro
Voluntariatul și implicarea în comunitate
Fiind a 3-a ediție MTB Odyssey Maraton Apuseni, dorim să subliniem faptul că fără voluntarii implicați în acest proiect, competiția nu ar putea avea loc fizic. Vorbim despre o mână de oameni care practică ciclismul, iubește muntele, sunt prieteni cu concurenții sau vin din partea partenerilor – precum echipa de voluntari RebelDot.
Voluntarii sunt implicați în asigurarea punctelor de hidratare-alimentare, a punctelor de control, în transportul echipamentelor, în distribuirea medaliilor, realizarea fotografiilor documentare de pe traseu, marcare și demarcarea traseelor, comunicarea ediției și organizarea logisticii. În fiecare an, după fiecare ediție, efortul de a pune pe roate următorul concurs începe imediat după festivitatea de premiere.
Felicitări tuturor celor prezenți și sperăm să facem lucruri minunate în continuare!
Atmosfera în race village Buscat
Cum subliniau cicliștii mai experimentați din cadrul fiecărei ediții, este foarte important să creem o atmosferă prietenoasă, de sărbătoare a sportului și un loc de întâlnire pentru comunitatea MTB din țară. Organizarea race village-ului devine tot mai bună cu fiecare ediție și sperăm să ni se alăture cât mai mulți parteneri.
Și acum au fost incluse tradiționala porție de gulyás ardelenesc servită pe terasă, muzica relaxantă, service-ul tehnic Decathlon, stand-ul partenerului principal RebelDot și serviciile turistice oferite de cabana Buscat Ski & Summer Resort.
Mulțumiri partenerilor MTB Odyssey Apuseni Race 2023
- Partener principal: RebelDot
- Parteneri: Garmin Romania, Decathlon Cluj, Federatia Română de Ciclism
- Parteneri de specialitate: ISU/SMURD, Salvamont -Salvaspeo Cluj
- Partener de locație: Buscat Ski & Summer Resort
- Partener hidratare: Izvorul Minunilor
- Parteneri logistică: CERT Transilvania
- Partener de imagine și grafică: Black Wolf
- Parteneri media: Rock FM, cluj.com, Outdoor & Ski Magazine, Transylvania Mountain Festival
- Parteneri: Yume Coffee Roasters, Fox Therapy, Vaxicum
- Parteneri instituționali : Consiliul Județean Cluj, Clubul Alpin Român Filiala Cluj
- Organizatori: CSAU și Asociația TMF