Suzanne Hilbert a abordat cu încredere traseul de 50 km, 2176 m D+ la MTB Odyssey Apuseni Race 2021 suținut de Telenav Europe și a obținut medalia de aur atât în clasamentul open cât și în categoria de vârstă!

Felicitări Suzanne și haideți să ne inspirăm din experiența ei pentru ediția următoare!

Interviu video realizat de Black Wolf – Mulțumim frumos!

Iată și versiunea transcrisă a interviului avut după finalizarea cursei cu ciclista Suzanne Hilbert.

Suzanne Hilbert: Salut sunt Suzi Hilbert și am fost azi la traseul mediu de 50 de kilometri.

Diana Ciorba: De ce ai ales acest traseu?

Suzanne Hilbert: Sunt obișnuită să merg la cele mai lungi probe si aici asta a fost! Având în vedere că se numește mediu mă gândesc că poate aveți în plan pe viitor să faceți și un lung da?

Diana Ciorba: Da!

Suzanne Hilbert: Super! Așa că l-am testat acum.

Diana Ciorba: Cum ți s-a părut traseul?

Suzanne Hilbert: Știi cum e! :) Se termină cu urcarea, așa că… acum nu pot să zic decât că este greu! Dar este și frumos! Mi-a plăcut, dar e greu! Te provoacă! Terenul este destul de tehnic, dar foarte fain!

Diana Ciorba: Au fost portiuni din traseu care ți-au plăcut în mod special?

Suzanne Hilbert: Prima parte a fost foarte faină evident! … Coborârea de la Pietrele Mici (Mărunte n.n.) – deci mai ales prima parte a traseului ! Au fost câteva porțiuni faine de coborâre. Mi-a plăcut. Nu pot să zic că nu mi a plăcut ultima parte, doar că fiind mai obosită pe ultima parte și fiind mai multă urcare, a fost mai greu.

Diana Ciorba: Cum ți se pare organizarea noastră?

Suzanne Hilbert: A fost foarte frumos cât am apucat să văd. Totul ok. Multă lume pe traseu – ceea ce a fost foarte drăguț! Deci chiar totul super ok!

Diana Ciorba: Suzi, te așteptăm și la ediția viitoare!

Suzanne Hilbert: Da, voi veni cu siguranță! Mulțumesc!